Polițiștii de la Secția 16 s-au acuzat reciproc la ultimul termen de judecată, avocat: „Viorel Șeicaru îi teroriza pe tinerii agenți”

Andrei Popescu · București Expres

ro Cei nouă foști polițiști de la Secția 16 din București, acuzați de lipsire de libertate în mod ilegal și tortură, vor afla pe 9 iulie 2026 decizia definitivă în procesul în care sunt judecați.

Încheierea de ședință de la ultimul termen, din 4 iunie 2026, arată modul în care s-au apărat și ce pedepse au cerut procurorii în apel.

În timpul ultimei audieri, Viorel Șeicaru, Dorin Nine, Răzvan Viorel Lupu și ceilalți șase foști polițiști s-au acuzat reciproc, aducând mărturii contradictorii.

Încheierea de ședință relevă că aceștia au încercat să își justifice acțiunile și să minimizeze gravitatea faptelor, în timp ce avocații apărării au cerut achitarea sau pedepse reduse.

Procesul polițiștilor de la Secția 16 din București Procesul a fost deschis după ce, în urmă cu șase ani, cei nouă agenți au încătușat ilegal doi bărbați, apoi i-au dus pe un câmp de la marginea capitalei unde i-au bătut timp de jumătate de oră și i-au supus la tratamente degradante.

Citește articolul complet pe București Expres

Deschide articolul →