Sursă: B365.ro
Consiliul Județean Prahova a informat că se efectuează teste pe Centura Comarnic, înainte de deschiderea circulației. Această etapă este esențială pentru a asigura siguranța traficului pe noua șosea.
Citește și: O dronă a pătruns în spațiul aerian românesc deasupra Sulinei, avioane F-16 și F-18 au intervenit
În cursul zilei de ieri, 26 august, președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a vizitat șantierul pentru a verificat stadiul lucrărilor. El a fost însoțit de Cristian Andrei, directorul Direcției Întreținere, Siguranța Circulației, Drumuri și Poduri din cadrul CNAIR.
Constructorii se concentrează pe testarea structurilor și finalizarea elementelor necesare deschiderii traficului. Ieri, au avut loc probele statice pe viaduct, care au verificat comportamentul structurii sub sarcină.
Azi, 27 august, sunt programate probele dinamice. De asemenea, muncitorii continuă lucrările de semnalizare și pregătirea marcajelor rutiere.
Administrația locală a subliniat importanța realizării testelor complete și corecte, fără scurtături, pentru a asigura o deschidere sigură a circulației.
