Pe ordinea de zi a ședinței CGMB de marți, se află un proiect pentru ca Valea Saulei să devină arie naturală protejată.Zona naturală, situată la marginea Sectorului 2, între autostradă și calea ferată, a fost studiată de specialiști timp de cinci ani.
Inițiativa, cu numărul 20 pe lista de dezbatere, prevede instituirea unui regim de protecție pentru această zonă de 5,2 hectare, care include lacuri, pădure de luncă, stufărișuri și dealuri cu pajiști.Studiul de fundamentare a fost depus de Asociația Parcul Natural București în luna iunie a acestui an.
Citește și: Simplifică-ți curățenia cu detergenti.ro: comenzi rapide și variate
Studiile și zona naturală vizată pentru protecție
Zona studiată se află în intravilan, pe malul nordic al Lacului Plumbuita, în nord-estul Bucureștiului.În cercetările realizate, specialiștii au identificat mai multe specii de animale și păsări care trăiesc în această zonă.Limitele ariei includ la nord calea ferată București – Constanța și limita administrativ-teritorială cu Județul Ilfov, iar la sud un dig cu pod rutier peste autostrada A3.
Autoritățile urmăresc ca, prin acest proiect, să protejeze și să conserve această zonă naturală, menținând biodiversitatea și peisajul specific.Dacă proiectul va fi aprobat, Valea Saulei va beneficia de statutul de arie protejată, contribuind la conservarea mediului în București.
Conform B365.ro
