Târgul de Crăciun din București se va desfășura în perioada 27 noiembrie - 27 decembrie 2026, în Piața Constituției. Organizatorii au început selecția pentru amplasarea unei roți panoramice și a unui carusel tematic cu etaje.
Se fac apeluri către expozanți, în special pentru producătorii locali, să se alăture ediției din acest an. Înscrierile pentru aceștia rămân deschise până pe 20 octombrie 2026.
Citește și: Peste 108.000 de imobile au fost vândute în România între iulie și septembrie 2026
Procedura de selecție pentru operatori economici
Operatorii economici pot consulta documentația necesară și pot depune oferte conform calendarului stabilit: publicarea anunțului și a documentației a avut loc pe 15 octombrie, iar depunerea ofertelor se va încheia pe 26 octombrie 2026, la ora 12:00.
Deschiderea ofertelor este stabilită pentru 26 octombrie, la ora 14:00, iar evaluarea acestora va avea loc în intervalul 26-27 octombrie 2026. Rezultatul acestui proces va fi anunțat pe 27 octombrie 2026.
Contestațiile pot fi depuse între 28 și 29 octombrie, iar soluționarea acestora va avea loc pe 30 octombrie 2026.Contractul va fi semnat pe 2 noiembrie 2026.
Conform B365.ro
